Anul 2021 a trecut la fel de repede precum am venit, însă mi-a oferit destul timp (și) pentru citit. Am încercat să citesc diversificat, în special ficțiune. Acum că mă uit cu un ochi ceva mai critic la text, îmi doresc să experimentez mai multe tipuri de scriitură. Într-un fel, nu vreau să mă înconjor…
Category: Carte
Seria de cărți Patrick Melrose – între agonie și extaz
Mi-a luat vreo patru luni să citesc seria Patrick Melrose a lui Edward St Aubyn. Mi-am cumpărat volumul care cuprinde toate cele cinci romane în anul 2018 și am avut starea de spirit necesară să o citesc abia în noiembrie 2019. Poate nu mă crezi dacă spun că am devorat-o. Până la urmă, tocmai am…
Cărți recomandate de cineaști celebri
Cu toate că o viață întreagă nu îmi e de ajuns ca să citesc toate cărțile de pe lista mea de lectură, tot continui să adaug constant noi lucrări. Îmi aleg cărțile din diverse motive. Ba mă impresionează autorul, ba descrierea mă face curios sau pur și simplu îmi place grafica de pe copertă. Una…
Zeitatea sub microscop | Circe Madeline Miller
Când vorbim despre mitologia greacă, mulți dintre noi am avut deja primul contact cu istorisirile fantastice ale olimpienilor și ale grecilor din consacrata Legendele Olimpului editată deja în nenumărate variante. Cartea lui Madeline Miller nu se aseamănă cu nimic din ce am citit până acum despre eroi precum Odiseu, Hector sau Agamemnon și puternicii olimpieni…
Rich Dad, Poor Dad de Robert Kiyosaki | Ce Am Învățat Din Cartea
“Principalul motiv pentru care oamenii se luptă cu dificultățile financiare este acela că au trecut prin școală fară să învețe nimic despre bani. Rezultatul este că învață să lucreze pentru bani dar nu învață niciodată să pună banii să acționeze pentru ei.” Robert Kiyosaki Rich Dad, Poor Dad este prima carte de educație financiară citită.…
O experiență excelent meșteșugită| In Cold Blood Truman Capote
Relatarea complexă, cuprinzătoare și răvășitoare a unei crime care a înfricoșat America la finalul aniilor ’60.