Filmele lunii Noiembrie 2021

Categorised as Cinema

Am petrecut o parte din luna noiembrie la cinema, iar pe cealaltă acasă, recuperând cu premiere apărute în cursul lui 2021.

Acum la final de noiembrie vă las și vouă un scurt rezumat al filmelor văzute luna asta.

The Harder They Fall

© Netflix 2021

O aventură Western despre un nelegiuitor care caută răzbunare când află că inamicul lui principal a fost eliberat din închisoare.

Regizorul Jeymes Samuel se răsfață în scenele cruciale de acțiune,
dar face un pas în spate și lasă actorii să strălucească atunci când situația o cere.
Filmul este distractiv, cu cadre savuroase și un Jonathan Majors excelent în rolul principal.

Povestea clasică din Vestul Sălbatic are o structură narativă solidă care nu plictisește la peste cele doua ore ale sale.

Eternals

eternals film still
© Marvel 2021

Eternals sunt o rasă de extratereștrii nemuritori care locuiesc pe Pământ de mii de ani și au modelat civilizații întregi.

Deși filmul excelează la multe capitole, povestea nu este unul dintre ele. Aici nu vreau să arunc vina pe Zhao, care ne-a demonstrat recent cu filmul Nomadland că este o povestitoare abilă.

Lipsa de direcție din Eternals pare că se datorează producatorilor de la Marvel care au hotărât să scoată un film de două ore și jumătate cu niște personaje ce aveau nevoie de cel puțin o miniserie pentru ca noi să apucăm să le cunoaștem.

Cu toate astea, Eternals a fost un film îndrăzneț care a deviat de la rețeta clasică Marvel, însă acest lucru nu a fost de ajuns ca să facă din Eternals un film captivant.


Îți place articolul? Abonează-te la newsletter ca să primești ultimele noutăți.

King Richard

© 2021 Warner Bros.

Filmul urmărește povestea din spatele ascensiunii sportivelor Venus și Serena Williams antrenate de tatăl lor, Richard Williams.

Distribuția este cea care iese în evidență: Will Smith face un rol incredibil, iar Saniyya Sidney (Venus Williams) este excepțională. Trio-ul care strălucește pe ecran este completat de Aunjanue Ellis, care o joacă pe Oracene ‘Brandy’ Williams.

În ciuda faptului că King Richard nu se se deosebește mai deloc de alte filme biografice despre sport, este o călătorie emoționantă care m-a făcut să părăsesc sala de cinema ceva mai motivat decât eram la venire.

Venom – Let There Be Carnage

© 2021 Sony Pictures

În sequelul lui Venom, Tom Hardy se reîntoarce în rolul lui Eddie Brock, un jurnalist care vrea să își relanseze cariera luandu-i interviu criminalului în serie Cletus Kasady, jucat de Woody Harrleson. Kasady devine Carnage, inamicul lui Venom, în urma unei execuții eșuate.

Cea mai bună parte din Venom e că ține doar o oră și jumătate și nu apucă să plictisească. Recunosc, a fost distractiv.

Bile albe pentru actorie: Hardy, Harrison și Harris chiar s-au străduit să scoată ceva mai mult din personajele lor decât le-a îngăduit scenariul, însă din păcate chimia dintre cei trei H a jucat împotriva lor.

Culmea, cea mai bună dinamică a avut-o Tom Hardy cu el însuși, atunci când vorbea cu simbiotul Venom, jucat de un Hardy cu voce mai groasă.

Chiar dacă carnagiul din Let There Be Carnage cam lipsește, când ai așteptări zero nu prea poți fii dezamăgit.

tick, tick…BOOM!

© 2021 Netflix

Dacă tick, tick…BOOM! era parte din programa școlară, s-ar fi zis despre film că e o povestire în ramă. Jonathan Larson vorbește despre greutățile vieții de artist în New York prin intermediul unui musical.

tick, tick…BOOM! sărbătorește viața cu bune și cu rele, și conturează plin de emoție un artist care și-a dedicat scurta-i viață teatrului.

Andrew Garfield face unul dintre cele mai bune roluri din carieră în extraordinarul debut regizoral al lui Lin-Manuel Miranda.

House of Gucci

© 2021 Metro-Goldwyn-Mayer

House of Gucci nu e vreo capodoperă, dar nici catastrofa pe care au descris-o unii criticii.

Scenariului îi lipsește o direcție clară. E o combinație de situații și conflicte care culminează în decăderea familiei Gucci, asasinată figurativ de proprii membrii.

Punctul comun pe care îl au aceste scene este legat de numele Gucci. Croiala șubredă cu care sunt legate împreună este consolidată de jocul superb al lui Lady Gaga.

S-a vorbit de accentul teribil și diferit pe care fiecare actor l-a folosit, o bilă neagră care dispare o dată ce intriga se complică. Apropo de actori, pe lângă Gaga și câteva personaje secundare mici, Al Pacino e cel care aduce echilibrul necesar în distribuția care nu strălucește.

În ciudat problemelor de tonalitate și narațiune, Ridley Scott livrează o epopee distractivă și somptuoasă care merge servită pe marele ecran cu o găleată generoasă de popcorn în brațe.


Dacă ți-a plăcut articolul, dă-i un share să îl citească și prietenii tăi.