Seria de cărți Patrick Melrose – între agonie și extaz

Categorised as Carte
patrick melrose coer
© Picador 2016

Mi-a luat vreo patru luni să citesc seria Patrick Melrose a lui Edward St Aubyn. Mi-am cumpărat volumul care cuprinde toate cele cinci romane în anul 2018 și am avut starea de spirit necesară să o citesc abia în noiembrie 2019.

Poate nu mă crezi dacă spun că am devorat-o. Până la urmă, tocmai am zis că am citit-o în patru luni.

“Tu numești asta devorat?” ai putea întreba pe bună dreptate.
Da. Am absorbit fiecare pagină, fiecare propoziție. Am înmagazinat fiecare cuvânt undeva într-un sertar cu scopul de a-l consuma pe îndelete ceva mai târziu,
după ce închideam cartea.

Edward St Aubyn – un prozator sublim

Photo of Edward St Aubyn
© edwardstaubyn.com

Să spun că St Aubyn scrie minunat ar fi o afirmație modestă.
Construcția prozei lui este sublimă, plină de căldură chiar și în cele mai groaznice momente; și de cele mai multe ori, fascinantă.

St Aubyn asamblează fiecare roman ca pe un întreg. Așa că indiferent pe care din cele cinci alegi să îl citești, te alegi cu o experiență completă de fiecare dată.

Never Mind – o întreagă menajerie de personalități

Cover of never Mind
© Picador 2012

Acțiunea primului roman din serie, Never Mind, se desfășoară pe parcursul unei singure zi de vară.

St Aubyn ne face cunoștință într-un timp scurt cu o întreagă menajerie de personalități pe care le adună laolaltă cu ocazia zilei de naștere a tatălui lui Patrick; o figură autoritară și dezgustătoare după cum aveam să aflu mai târziu.

Cu toate că romanul ia sfârșit odată cu ziua, St Aubyn nu este lacom cu personajele sale și ne dă timp să le cunoaștem și să le compătimim sau chiar să le urâm de-a dreptul.

Bad News – o călătorie extenuantă

Cover of Bad News
© Picador 2012

Dacă în primul roman Patrick e doar un copil, iar cititorul ia parte la poveste prin ochii a mai multor personaje, Bad News se focusează doar pe perspectiva lui Patrick, ajuns acum la vârsta de 22 de ani.

O să mă scuz chiar dacă mă acuz: cele ce urmează nu sunt spoilere.
În Bad News, Patrick primește vestea că tatăl lui a murit. Patrick va fi nevoit să îi colecteze cenușa tocmai din New York.

Vizita la New York durează doar două zile, însă sunt două zile încărcate de evenimente.
St Aubyn ne conduce cu o incisivitate crudă printre stările unui Patrick sub influența drogurilor și alcoolului.

Călătoria lui Patrick nu este sălbatică doar pentru el, ci și pentru cititor. La finalul cărții am fost extenuat.

Some Hope – protagonistul caută pacea cu sine

Cover of Some Hope
© Picador 2012

În Some Hope, cel de-al treilea roman din serie, îl însoțim pe Patrick la o petrecere dată de o veche prietenă de familie, pe care am cunoscut-o pentru prima oară în Never Mind.

În acest volum, protagonistul caută să facă pace cu sine și să se descătușeze de trecutul lui zbuciumat.

Ne găsim din nou navigând printre tipologii de personaje pe care autorul le-a adunat într-un conac britanic de la țară.

Mother’s Milk – un dureros portret de familie

Cover of Mother's Milk
© Picador 2006

Poate cartea mea favorită din serie, Mother’s Milk debutează cu un capitol scris în totalitate din perspectiva unui bebeluș care crește și descoperă lumea. El este Robert, fiul cel mare al lui Patrick.

Patrick este căsătorit acum și are doi copii. Deși trecutul încă îl bântuie, este adus cu picioarele înapoi în prezent de către problemele lui de adult. Mama lui se degradează pe zi ce trece, iar soția sa îl abandonează emoțional în favoarea propriilor copii.

Mother’s Milk este un portret de familie dureros pe care St Aubyn îl ilustrează cu un umor sec.

At Last – vântul schimbării

© Picador 2012

În a cincea și ultima parte din serie, At Last, Patrick se confruntă cu un alt deces în familie. De data asta al mamei sale.

St Aubyn se întoarce la rețeta primului volum și selectează câteva personaje cheie care și-au lăsat amprenta în viața lui Patrick, și pe care le pune în scenă în decursul unei singure zi.
O zi la finalul căreia Patrick va delibera dacă viața fără figurile părintești va fi în sfârșit eliberarea pe care și-a dorit-o atât de mult.

Printre toate situațiile nefericite pe care le aduce cu sine înmormântarea, Patrick îndrăznește să creadă că vântul schimbării se face simțit în sfârșit.

O călătorie unde destinația contează mai puțin

La nu mai puțin de 880 pagini, seria este o călătorie lungă, unde destinația contează mai puțin.

Patrick Melrose este o operă complexă, scrisă extrem de bine, care merită consumată cu răbdare în totalitate; altfel ai putea risca să îi ratezi splendoarea.

Ceea ce nu ar fi chiar cel mai mare păcat. Până la urmă ți-ai luat angajamentul să citești nouă sute de pagini, nu?